IQool

31 aug. 2015 Admin 3193 views
IQool

 

IQool, because cool is not enough, a luat naștere în 2012 din dorința unui grup de studenți de a oferi o identitate tânărului abia venit în București să studieze. IQool a venit cu o gură de aer proaspăt, presărat cu ambiție și oportunități de dezvoltare, iar totul a avut și are la bază voluntariatul. IQool (pronunție - Aichiul) jonglează cu acea capacitate a tinerilor de a fi cool prin îmbinarea domeniilor ce țin de divertisment, fără a trece cu vedea aria culturală. Lansarea propriu-zisă a revistei a avut loc pe 5 mai 2012, la Târgul Educației al Universității București. De atunci, au fost lansate 11 numere, conținând informații dintre cele mai diverse: interviuri cu diferiți artiști și oameni de seamă ai societății actuale (Florin Piersic, Dan Bordeianu, Dragoș Bucur, Maria Buză, Marius Manole, Mihai Muntenița etc.), recenzii de film, carte, teatru și jocuri, informații despre ce se întâmplă în oraș, oportunități pentru dezvoltare personală, editoriale lipsite de inhibiții și durerile zilnice ale studentului ambalate în rubrica cea mai căutată, D-ale studentului.

31 aug. 2015 Admin 3193 views